O senzație de mâncărime! Primul gând, “poate este de la lenjerie”, sau “o să treacă, ca atunci când mă mănâncă pielea și mă scarpin”. În corpul nostru se pot întâmpla multe lucruri și nu toate semnele ar trebui să ne alarmeze. Cum știm, însă, că este momentul să consultăm un medic?
SENZAȚIA NEPLĂCUTĂ. În mod normal, nu ar trebui “să simțim” vaginul. Este felul lui silențios de a ne spune că totul e OK. În momentul în care începem să simțim ceva: prurit (mâncărime) care nu trece de la sine, senzație de arsură sau usturime în timpul contactului sexual sau la urinare, este cazul să ne adresăm unui specialist în domeniul sănătății, medic sau farmacist. Este posibil să se fi produs un dezechilibru al florei vaginale, conducând la o infecție vaginală. Poate fi vorba despre candidoză sau despre vaginoza bacteriană, iar pentru ambele situații există soluții. Este important, însă, să nu neglijăm simptomele.
MIROSUL NEPLĂCUT. Fiecare vagin are propriul lui miros specific, și asta este în regulă! Dar, în momentul în care acest miros se modifică simțitor, aducând cu mirosul de “pește stricat” (ne cerem scuze pentru exprimare, dar unele lucruri trebuie spuse!), este clar că te confrunți cu o infecție. Nu te panica, se rezolvă, dar este important să te adresezi unui specialist în domeniul sănătății, medic sau farmacist.
SECREȚII VAGINALE MODIFICATE. Poate te întrebi, totuși, cum arată secrețiile vaginale “normale”, pentru a le deosebi de cele “anormale”. O secreție albă-transparentă, cremoasă și fără miros (sau cu miros subtil) poate fi ceva normal, dacă ea apare înainte de menstruație, după contactul sexual, în timpul ovulației sau în sarcină (glandele cervicale produc astfel de fluide pentru a te proteja).
Dar, dacă secreția este însoțită de mâncărime sau usturime, este de culoare verzuie, gălbuie sau cenușie, este mult mai abundentă decât de obicei și are un miros puternic, neplăcut, de “pește stricat”, este posibil să te confrunți cu o infecție vaginală, iar un specialist în domeniul sănătății, medic sau farmacist, te va ajuta să treci cu bine peste ea.
REFERINȚE:
RCP și prospect produs ;Secondo Guaschino. Benzidamina nelle vulvovaginiti: lo stato dell’arte About Open. 2017; 3(1): 10-23. DOI: 10.19156/abtpn.2017.0017
Acest medicament conține benzidamină și se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute adresați-vă medicului sau farmacistului. Viza de publicitate Nr:4253 / Data: 30.06.2021
Sfaturile și orice informaţii despre sănătate disponibile pe www.tantumrosa.ro au rol informativ și educaţional. Acestea nu pot înlocui consultul medical sau diagnosticul stabilit în urma investigaţiilor și analizelor medicale. Pentru orice problemă de sănătate vă sfătuim să consultaţi un specialist în domeniul sănătății, medic sau farmacist.
© Tantum Rosa 2021. Toate drepturile rezervate.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Other uncategorized cookies are those that are being analyzed and have not been classified into a category as yet.